Seminar ”Instrumente de finanțare și promovare a inovațiilor în Republica Moldova”

Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic a Academiei de Științe a Moldovei vă invită să participați la  seminarul ”Instrumente de finanțare și promovare a inovațiilor în Republica Moldova”.

Evenimentul se desfășoară în contextul expoziției naționale ”Fabricat în Moldova” aflată la cea de-a XVI-a ediție, fiind cea mai populară platformă care reflectă principalele tendințe de dezvoltare a pieței de produse și servicii în Republica Moldova, și care implică anual sute de agenți economici din toate regiunile republicii.

Scopul seminarului este de a informa reprezentanți ai organizațiilor din sfera științei și inovării, agenți economici, IMM-uri și alți actori ai mediului inovator despre pârghii accesibile de finanțare, inclusiv în condiții de risc, a unei afaceri inovaționale, modalități de eficientizare a promovării acesteia, precum și aplicarea cu succes a mecanismelor de integrare a componentei inovatoare în mediul de business, contribuind astfel la sporirea competitivității companiilor cu potențial inovator din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului vor fi discutate următoarele subiecte:

  • Programul EEN – intranet și evenimente – ca instrument de promovare a inovației în afaceri;
  • Proiectul ”Cultural and Creative Industries” – prezentarea proiectului: concept, parteneri, oportunități;
  • Implicarea sectorului bancar în suportul sferei de inovare - instrumente de finanțare risc pentru întreprinderile mici și mijlocii;
  • Modalități de finanțare a proiectelor de transfer tehnologic; dezvoltarea afacerilor inovaționale în condiții de atmosferă controlată și sălbatică;
  • Marketing inovațional: metode tradiționale de promovare și branding-ul; succesul dezvoltării dimensiunii inovaționale în cadrul companiilor mari – studiu de caz.

Evenimentul se va desfășura pe data de 3 februarie 2017, cu începere de la ora 10:00, în incinta CIE MoldExpo (str. Ghioceilor, 1).

Persoană de contact: Violina Mardari - (0 22) 88 25 68