Proiect RERAM: Utilizarea eficientă a resurselor este întotdeauna o soluție bună

Cererea tot mai mare de lemn pe teritoriul UE, are astăzi un impact major asupra pădurilor parțial neexplorate ale țărilor vecine din Europa de Est, cum ar fi Ucraina, Moldova și Georgia. Silvicultura nondurabilă, exploatarea excesivă a pădurilor și prelucrarea ineficientă a lemnului la scară locală, creează un risc sporit pentru durabilitatea acestei resurse.

Ca răspuns la aceste provocări, unnouproiectfinanțat de UE a fost lansat recent, în vederea  promovării unor soluții adaptate pentru "utilizarea eficientă a resurselor și materiei prime forestiere în industria de prelucrare a lemnului în Europa de Est (RERAM)". Acest proiect este finanțat de UE-PC 7 cu aproape 1 milion de euro pe o perioadă de doi ani, fiind coordonat de Wald-Zentrum din Münster, Germania.

Valorificarea eficientă a resurselor forestiere este esențială pentru umanitate. Deja de mult timp, producția anuală de lemn depășește în toată lumea cantitatea de oțel, aluminiu sau beton. Lemnul este uimitor de versatil: în același timp face parte din surse regenerabile, reciclabile și reutilizabile, oferind o multitudine de produse ecologice pentru societate. Mai mult decât atât, utilizarea lemnului în calitate de sursă de energie regenerabilă, a dus la o creștere puternică a cererii pentru lemn brut. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de faptul că lemnul, care sursă, devine din ce în ce mai rară în Europa. "Decalajul de lemn" în Europa până în 2020 este estimatsă atingă 853 milioanede metri cubi decherestea și 585 de milioane de metri cubi de lemn pentru energie, ceea ce echivalează cu o pierdere de cca 55 de milioane de camioane de lemn pe an.

Conservarea resurselor forestiere naturale și promovarea unei utilizări durabile a materiilor prime lemnoase este, prin urmare, una dintre marile provocări societale de astăzi. Obiectivul principal al proiectului RERAM este de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor sectorului forestier în cadrul țărilor Programului European de Vecinătate (PEV).

Proiectul va fi implementat prin colaborarea între 11 organizații partenere din Germania, Austria, Belgia și Polonia, reprezentând statele membre ale UE, și din Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan, reprezentând țările PEV.

Proiectul RERAM este orientat în special spre întreprinderile mici și mijlocii din industria de prelucrare a lemnului, care înregistrează o utilizare sporită și ineficientăde materii prime. Companiile vor beneficia de audite de eficiență, măsuri de instruire și formare, menite să sensibilizeze companiile la tema utilizării eficiente a resurselor și să demonstreze soluții practice pentru consumul durabil de materii prime. Printr-o diseminare publică la scară largă și creare de rețele între companiile din regiunea PEV, proiectul va promova aceste soluții, care vor consolida potențialul de creșterea PIB în sectorul forestier, pe piața internă.

Prof. Dr. Andreas Schulte din Wald-Zentrum, coordonatorul proiectului RERAM, subliniază necesitatea utilizării eficiente a resurselor forestiere pentru fiecare întreprindere: "Un volum mai mic de resurse cu același nivel ridicat de eficiență,  mereu rezultă într-un cost mai mic al producției și o protecție mai mare a climei”. Prin proiectul RERAM, dorim să demonstrăm aceste oportunități, să transferăm și revalorizăm experiența UE către vecinii noștri din Europa de Est. Utilizarea eficientă a resurseloreste întotdeauna o soluție bună pentru companii, mediu și climă și, în general, pentru societate".

Pentru mai multe informații cu privire la proiect, va rugăm să vizitați site-ul proiectului: www.reram.eu

 

Punctul național de contact:
Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic
Str. Miorița 5, MD-2028 Chișinău, Republica Moldova
Telefon: +373 022 88 25 64
e-mail: [email protected]
Web: www.aitt.md

 

Datele de contact a coordonatorului:
Wald-Zentrum
International Institute of Forestry and Wood Industries NRW e.V.
Hafenweg 24a, 48155 Münster, Germany
phone: +49 251 674 3240
e-mail: [email protected]
Web: www.wald-zentrum.de